Culori noi, tehnologie nouă, ediții noi: Pentru AM 2027, BMW Motorrad aduce pe șosea mult mai mult decât vopsea nouă. Noutățile în materie de culori și benzi decorative se îmbină cu repere de performanță inspirate din lumea curselor. La acestea se adaugă ediții care definesc caractere noi – vizibile atât în design, cât și în dotări. Ce variantă ți se potrivește?
Direct din WorldSBK pe șosea: BMW M 1000 RR este dotat din fabrică cu noul cadru M Motorsport. Cadrul high-tech, fabricat prin turnare în nisip, este cu 1,5 kg mai ușor decât cel anterior și conceput în mod clar pentru performanțe maxime. Mai multă precizie, accelerare mai rapidă și stabilitate semnificativ mai mare – tehnologie de curse fără compromisuri.
Cu Edition M Sport, S 1000 RR se apropie vizibil de M 1000 RR – atât ca aspect, cât și ca pretenții. Vopseaua negru Storm metalizat cu benzi distinctive în culorile iconice motorsport accentuează caracterul de curse. Caracteristicile de performanță și design, precum pachetele Dynamic și Race, precum și pachetele M Carbon și pachetele de piese frezate M, o transformă íntr-un pachet complet fără compromisuri.
BMW K 1600 GT și BMW K 1600 GTL dobândesc un nou look în Edition II prin nuanța albastru Imperial metalizat. Aceasta conferă ambelor modele o prezență suverană maximă. Totuși, accentul se pune pe pachetul complet: Benzile sofisticate stabilesc accente distinctive – la modelul GT în galben deschis, la modelul GTL în Monolith metalizat mat. Completată de benzi pentru jante, o plăcuță de ediție și șei de o calitate deosebită, se creează o ediție care se distinge clar de serie.
BMW K 1600 B Edition II și BMW K 1600 Grand America Edition II se prezintă în noul albastru Imperial metalizat. Pentru și mai multă suveranitate și o siluetă distinctivă. Liniile trasate manual în alb Overcast stabilesc accente subtile și subliniază caracterul elegant al motocicletelor tourer de mare capacitate.
Option 719 Hematite exclusivă în noua nuanță gri Frozen Brooklyn metalizat pune în valoare modelul R 12 G/S íntr-un mod cu totul nou. Accentele în roșu Racing uni și gri Mineral metalizat mat îi accentuează caracterul distinctiv – la fel ca și noua șa roșie, care se potrivește perfect cu cadrul. Pentru toți cei care nu caută doar aventura, ci și un design captivant.
Aspect cunoscut, noi posibilități: BMW F 450 GS în stil GS Trophy în albastru Racing metalizat este disponibilă de acum cu pachetul Enduro – inclusiv roți cu spițe încrucișate. Pentru toți cei care doresc să combine performanța offroad fără compromisuri cu designul iconic GS.